Mihail Nesteriuc despre identitate și stereotipuri interetnice în R. Moldova

Taică meu ca cu familia ucraineană.

Moldoveancă.

Taică meu niciodată nu zicea că noi cumva dacă vorbim rusă suntem, știi, partea unei alte societăți.

Da, mereu Moldova era percepută de noi ca casa noastră.

Acasă era o bibliotecă mică de mai multe manuale de istorie și erau manuale de istorie a românilor.

Și eu așa am crescut.

Dar tata meu în general știse mai mult și cumva tot pasionat de istorie, niciodată nu credea narațiunilor sovietice.

Dar la școală, profesorul, profesoara de istorie, cine era, interpreta în vreun fel istoria pe care v o preda?

Dacă se întâmpla, eu mereu intrasem în dezbatere.

Dar pentru tine e importantă etnia?

Da care etnie, măi, înțelegi?

Bună, Mihail.

Bine ai venit în laboratorul social.

Noi aici luăm mostre de societate și le studiem la microfon.

Și eu îți mulțumesc că ai acceptat să faci parte din experimentul ăsta.

Mai ales că iată, deschidem o nouă serie care acuma este și în format video.

Bună ziua, Victoria.

Mulțumesc pentru invitație.

Cu mare drag.

Noi ne cunoaștem de la un curs de la Școala de jurnalism, un curs de podcasting.

Pe care l am predat acolo.

Tu ai fost student.

Și știu că aveai o idee de podcast pe care voiai să l faci în limba rusă.

L ai mai făcut?

Eu, dacă țin minte, eu atunci tot aplicam cu idee de dezbateri.

Și iată, acum, recent am lansat cu Fundația Konrad Adenauer, proiectul Șah Debat.

Deci dezbateri în limba rusă.

La diferite subiecte politice, sociopolitice.

Da.

Adică putem să spunem că da, ea s a

S a materializat.

S a realizat.

Și tu ești jurnalist de limbă rusă pentru că limba rusă este tu ești vorbitor nativ de limbă rusă, nu?

Da.

Da.

Uite, aș vrea să desfășurăm astăzi povestea asta a ta.

Și să înțelegem mai multe detalii, mai ales că tu ești dintr o familie mixtă, moldo-ucraineană.

Dintr o familie moldo-ucraineană, vorbitor de rusă, o situație care nu este neapărat una neobișnuită pentru Republica Moldova.

Dar înainte de asta aș vrea să explic de ce am început tocmai cu acest gen de întrebări.

E pentru că, nu știu, cred că și tu în ultimul timp ai auzit foarte mult, mai ales în ultimii doi ani, foarte des auzim chestia asta.

Că trăim într o societate divizată.

Și atunci eu m am m am întrebat, dar

oare de ce suntem o societate divizată?

Da, și mai ales care sunt acele experiențe personale din spatele fiecăruia dintre noi?

Care duc iată la aceste perspective atât de diferite de a vedea lumea?

Și în același timp m am întrebat, dar poate sunt și puncte comune pe care le putem avea.

Și de la care putem să pornim un dialog, o discuție.

Da, și mi am propus iată să descoperim aceste povești personale ca și a ta.

Și în viitorul apropiat vreau să mă concentrez pe astfel de povești.

N o să mă limitez doar la aceste povești, dar în mare parte aș vrea să abordez acest gen de povești.

Și să descoperim, să înțelegem aceste universuri personale.

Pentru că creștem într o, na, într o lume a noastră, familia, familia mică, familia mare.

Dar apoi ieșim în societate.

Și cum iată se întâlnesc aceste lumi diverse?

Dacă sunt diverse, cât de diverse sunt?

Urmează, urmează să descoperim.

Așadar, să revenim la povestea ta.

Deci la voi în familie se vorbește rusă.

Nu?

Da.

Limba rusă, deci eu am fost crescut că limba maternă este limba rusă.

La mine cu fratele, noi ne am dus la școala rusă.

Și la universitate, inclusiv am învățat în rusă.

Dar că pe parcurs, iată, am învățat, am decis să învăț și limba română.

Și asta m a ajutat foarte mult în viață, în dezvoltarea profesională, să spunem.

Eu zic că noi, da, este foarte bună ideea, Victoria, de a da

de a aborda aceste subiecte.

În general, societatea noastră e foarte polarizată, să spunem așa.

În zilele noastre.

Dar adevăr este că noi, cu toate că suntem diferiți,

dar de altfel toți oamenii noi suntem diferiți.

Nu doar prin etnii, prin limbi.

Prin caracterul nostru, etc.

Dar iată că totuși omenirea pe parcursul istoriei a reușit să construiască proiecte mari.

Iată, cu multe, multe diferențe.

Diferențe.

Hai să vedem cât de mari sunt de fapt aceste diferențe.

Tu ești din Cupcini, nu, din Cupcini, raionul Edineț.

Și e o regiune în care preponderent sunt vorbitori de limbă rusă, nu?

Sunt mai mulți ucraineni trăind la nordul țării.

Și ei, da, de regulă sunt vorbitori de rusă.

Și spuneam că ești într o familie mixtă moldo-ucraineană.

Cine e ucrainean în familia ta?

Taică meu ca cu familia ucraineană, cu rădăcini ucrainene.

Mama mea moldoveancă.

Mhm.

Dar ei tot timpul au vorbit între ei în rusă.

În rusă, da.

Dar bunicii tăi, în familiile lor de origine, adică ce limbi au vorbit părinții tăi?

Iată, de exemplu, la taică meu îs ucraineni și limba lor maternă a fost ucraineană.

Deci tatăl tău știe și ucraineană.

Da, el mai vorbește cât de cât.

Dar iată, el tot în Uniunea Sovietică mergea în școala rusă.

Da, și de aia.

Adică eu cu bunica, ea foarte des vorbea

cuvintele astea ucrainești.

Și bunicii între ei, bunica, bunicul vorbeau ucraineană.

Iată, din păcate, eu n am văzut, dar n am prins ca ei împreună să vorbească.

Iată, bunicii de pe mama, ei vorbeau română.

Aha.

Și din copilărie eu cumva am crescut.

Adică ei trăiau aproape de noi.

Și eu adeseori ascultam pe dânșii vorbind în română.

Dar cu tine în ce limbă vorbeau bunicii?

În rusă.

În rusă.

Și nu le ai cerut vreodată să vorbească cu tine în română?

Am cerut deja la o vârstă mai mare.

Ca să spunem așa, adică nu când eu mă formam, știi, ca personalitate la șapte, opt, 10 ani.

Și ei nu și au propus să zică, hai să vorbim cu cu

Mișa, nu știu cum îți spune acasă, nu?

Să vorbim cu el în română.

Eu cred că problema a fost că noi cu fratele, deci eu am început să vorbim în general limba.

La o vârstă de, nu știu, mai mare, adică doi ani, ceva, doi ani jumate.

Adică cumva părinții au decis că lasă să vorbească o limbă și apoi să învețe mai multe.

Da.

Și cumva, nu știu, poate din cauza asta s a păstrat așa.

Că uite, ei au s au obișnuit să vorbească în rusă.

Și deja n au trecut în română.

Dar știu că unii părinți mai fac alegerea asta pentru că lor le a fost greu să treacă de la o limbă la alta.

A fost cumva motivația părinților tăi?

Cumva, nu știu, că mama ta, de exemplu, venind dintr o familie vorbitoare de română, după aia a învățat rusă.

A fost pentru ea asta un, nu știu, o provocare?

Cred că.

Sau nu neapărat.

Deci mama mea a învățat rusă la în copilărie.

Și ea știe, ea știe foarte bine rusă.

Și a făcut școala în limba rusă sau nu?

Nu.

În română.

Și adică eu cred că după ce s au obișnuit să vorbească în rusă.

Deja și pentru bunii a fost mai ușor să vorbească în rusă cumva cu noi.

Că din obișnuința asta.

Și noi cumva, noi nici n am am cerut.

Ați respins inițial, nu?

Poate și am respins, știi, deja nu mi aduc aminte exact, știi, conștient.

Mhm.

Mhm.

Și iată așa.

Și tatăl tău înțeleg că e din familie de ucraineni.

Și el a fost practic rusificat.

A crescut în acea perioadă din Uniunea Sovietică când foarte mulți ucraineni, de fapt, făceau școala în rusă.

Ca și găgăuzii și bulgarii, nu?

Da, da, da.

Și moldovenii tot unii preferau să și dea copiii la școli de limbă rusă în perioada sovietică.

Nici nu știu dacă erau școlile ucrainene.

Nici nu existau.

Da, da, da.

Exact.

Da, asta e iarăși un proces, pentru că de obicei când vorbim despre rusificare, se vorbește despre rusificarea

românilor, moldovenilor din Republica Moldova, dar vorbim mai puțin despre rusificarea celorlalte etnii.

Pentru că nici pe ucraineni nimeni nu i a întrebat în ce limbă vreți să fie școala în satul vostru.

Nimeni nu și a pus măcar problema să existe o școală în ucraineană.

Mhm.